Alfabetul Impărăției – Autoritatea personală

Exercitarea autorității în cadrul Împărăției lui Dumnezeu este absolut esențială pentru a avea o viață creștină normală, trăită în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu față de cei aflați în legământ cu El.
Autoritatea presupune a avea drept legal de a lua decizii, drept legal de a opri planurile diavolului. Cine nu vrea să oprească planurile diavolului? Cine nu vrea să cunoască planurile lui Dumnezeu și să le elibereze în viața lui?
Ei bine, autoritatea tocmai la aceste lucruri se referă! Ea are de-a face cu a cunoaște realitatea din locurile cerești și de a activa, de a elibera acea realitate pe pământ! Isus ne-a dat deja acestă autoritate! Noi însă trebuie să începem să ne cunoaștem drepturile și să învățam cum putem exercita această autoritate.
Există o diferență între a fi copil și a fi fiu în Împărăția lui Dumnezeu. Copilul reprezintă acea persoană care vine la Cristos și se află într-o perioadă de creștere, în general preprezentată de primii patru ani. Dacă această perioadă se prelungește înseamnă că s-a produs o stagnare, înseamnă că ceva nu a funcționat bine!
Apostolul Pavel spune că: „Vreau să spun că, atâta timp cât moştenitorul este copil, nu este diferit de un sclav, cu toate că el este proprietarul tuturor lucrurilor…” (Galateni 4:1)
Noi suntem fii în Împărăție. Facem lucrurile cu inima de slujire dar nu mai suntem sclavi! Tocmai de aceea Isus spunea că nu ne mai numește robi, pentru că sclavul nu știe ce face stăpânul dar fiul știe!
Iar în Romani 8:14 ni se spune: „Căci toţi care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.“ Deci se vorbește despre fii, nu despre copii. De ce? Pentru că un copil nu înțelege cum lucrează Duhul dar un fiu are maturitatea necesară. Copiii nu au ajuns la drepturile depline ale Împărăției și nu știu cum funcționează acestea. Ei pot fi proprietari dar să nu le fie date acele lucruri în stăpânire până ce ajung la maturitatea potrivită! Când suntem copii Dumnezeu nu ne încredințează anumite chei și principii pentru că nu știm să le folosim corect… dar El se așteaptă ca noi să creștem și să stăpânim.
Există 12 ranguri sau dimensiuni ale autorității iar fiecare dintre ele deschide ușa spre ceva anume. Primul domeniu în care trebuie să avem autoritate este sinele. În Proverbe 25:28 scrie că: „Omul care nu este stăpân pe sine este ca o cetate surpată și fără ziduri.” Adică nu are perimetrul de protecție necesar. Nu putem binecuvânta pe cineva decât în domeniul în care noi suntem binecuvântați și nu putem avea autoritate peste duhuri dacă nu avem mai întâi autoritate asupra propriei persoane.

Acest site folosește cookies pentru a asigura cea mai bună experiență de utilizare. Mai multe detalii gasiti pe pagina Politica de confidentialitate si Utilizare cookies. Pentru a accepta cookie-urile de pe acest site, apasati pe butonul "Sunt de acord" sau continuati navigarea pe site.